joi, 31 decembrie 2015

Iubirea şi prietenia...

Ultima zi din an... beau o gură de cafea şi încep să conturez articolul pe care mi l-a propus Gabriela pe 19 Decembrie ca răspuns al provocării din articolul "De unde-mi vin ideile pentru articole...". Am început să-l scriu pe 22 Decembrie în timp ce eram pe drum dar, după cum scriam şi în articolul de ieri: "Când porcul îşi spune cuvântul...", am ascultat şi eu cuvântul porcului şi am cam lăsat scrisul deoparte...

Iubirea şi prietenia sunt două cuvinte care se pot asocia dar se pot şi diferenţia. Despre iubire am scris mai multe în: "Iubire şi visare...". Eu prefer să le asociez ca totul să decurgă aşa cum trebuie. Am ales să abordez patru asocieri în aces articol:

1. Iubirea fără prietenie

Aici mă refer la o relaţie în care cei doi se iubesc dar nu pot fi prieteni. Sună ciudat dar există asemenea relaţii. În sufletul lor există focul iubirii dar caracterele îi strică şi nu pot fi compatibili. Iubesc dar nu ştiu să arate acest lucru, ceea ce îi duce la o iubire fără prietenie, din care rezultă două drumuri diferite.

2. Prietenie fără iubire

Subiectul poate fi abordat în două moduri, "iubirea faţă de prieteni, familie" sau "iubirea faţă de jumătatea ta". Totuşi, ambele au cam aceeaşi finalitate în funţie de relaţia prietenie - iubire. Prietenia fără iubire e ca Vara fără soare, ca Iarna fără zăpadă. Degeaba îţi este prieten/prietenă dacă nu îl/o iubeşti indiferent de modul de iubire (ca prieten/ă sau iubit/ă sau soţ/soţie). Prietenia fără iubire este o prietenie falsă, fără o continuitate, fără o cale. Pur şi simplu sunteţi prieteni pentru a profita unul de celălalt si pentru a vă trăda.

3. Iubire sau prietenie

Un subiect foarte sensibil. Aici abordez relaţiile în special unde gradul de iubire este mai mare sau mai mic decât cel de prietenie în funcţie de mijloace. Acest "sau" face cât o mie de cuvinte deoarece, diferenţiază aceste două virtuţi. Putem fi prieteni şi să facem afaceri, proiecte, etc. împreună dar să avem şi timpul nostru în care suntem singuri şi ne vedem de ale noastre, fără să avem anumite pretenţii sau obligaţii unul faţă de celalalt, SAU putem fi un cuplu, să ne iubim şi să facem TOTUL împreună. Aici e foarte discutabil subiectul, de asta am scris la începutul frazei că este foarte sensibil.

4. Iubire şi prietenie  

Şi am ajuns la titlul articolului, "Iubirea şi prietenia...". Cea mai bună combinaţie! "ŞI", un cuvânt care face o legătură extrem de strânsă. Dacă acest "şi" ar fi peste tot, în lume nu ar mai fi atâtea necazuri, nelămuriri, supărări. Am fi toţi o unitate! Iubirea şi prietenia sunt două virtuţi care trebuie să fie legate tot timpul şi să nu se despartă niciodată. Când îţi iubeşti aproapele şi îl consideri prieten şi în acelaşi timp şi el are acelaşi sentiment, totul este perfect şi are continuitate. În caz contrar, totul se strică şi apare ura, neajunsul, bârfa...

Articolul se încheie aici. Dacă v-a plăcut, acordaţi un LIKE sau o DISTRIBUIRE. Mulţumesc mult! 


miercuri, 30 decembrie 2015

Când porcul îşi spune cuvântul...

Salutare! Revin cu un nou articol, după 11 zile de pauză... Ultimul articol a fost "Iubire şi visare". După cum spuneam şi în titlu, când porcul îşi spune cuvântul uiţi să mai scrii, să te informezi, să ieşi din casă, uiţi de tot... Îţi bagi degetele în nişte bucăţi de animal sacrificat şi bagi în tine cu neştiinţă până când ajungi ori la spital, ori să te plângi că iar te-ai îngrăşat... Porcul îşi spune cuvântul cam în fiecare an...

Aşteptăm Crăciunul, cel plin de bucurie, colindători, familie, etc. Pe naiba... În loc să facem aceste lucruri, suntem stresaţi că nu ştim ce să mai punem pe masă ca să fie plină, suntem stresaţi să facem curăţenie (să ne vadă lumea că suntem conştiincioşi) că în tot timpul anului nu se poate face curăţenie generală... Stăm cu sufletul la gură să vedem ce părere au invitaţii despre ce am gătit şi de fiecare dată nu suntem mulţumiţi de noi (se putea şi mai bine...).

Despre colindători ce să mai zic... Deobicei, când bat la uşă, ne comportăm de parcă ar veni cineva să ne execute. Oprim colindele, stingem becurile, urlăm la copii să facă linişte şi ne punem uşor jos aşteptând cu sufletul la gură să plece la altă uşă. Se mai întâmplă şi partea fericită în care deschidem uşa şi auzim: "Dom dom să-nălţăm, Dom dom să-nălţăm, La anu şi la mulţi ani!". Atât! Că nu mai ştiu colinda... 

Când porcul îşi spune cuvântul, unii se încred atât de tare în vorbele lui încât, mai beau şi un pahar, două, trei de vin şi ajung la spital cu dureri de stomac, ficat, etc. Porcul asta ar trebui să fie făcut sfânt în calendar pentru că îl aşteptăm pe el mai mult decât asteptăm naşterea lui Isus. În altă ordine de idei, acest porc îl cumpărăm de multe ori de mic, băgăm în el tone de mâncare, îl creştem, îl îngrijim după care, băgăm cuţitul în el, îl facem bucăţi şi îl băgăm în noi... 

Porcul şi-a spus cuvântul şi Crăciunul a trecut... Vine Revelionul în care mâncăm ce-a mai rămas din porc şi pregătim telefonul pe 112 în caz că se întâmplă ceva. Să aveţi un PORC FERICIT!

sâmbătă, 19 decembrie 2015

Iubire şi visare...

Bianca a răspuns provocării mele din articolul "De unde-mi vin ideile pentru articole..." cu următoarea idee: "Iubire şi visare". O idee minunată care chiar îmi dă inspiraţie.

"Iubire şi visare", două cuvinte atât de diferite dar atât de apropiate. De foarte multe ori visezi că iubeşti, crezi că persoana pe care o iubeşti reprezintă totul pentru tine, simţi că ţi-ai găsit jumătatea, până când vine realitate şi te trezeşte! Persoana iubită te-a dat la o parte. Acelaşi lucru pot spune şi despre zilele când "iubeşti pentru că visezi". Din fire eşti un visător şi eşti înzestrat cu iubire de când te naşti, cu iubire faţă de părinţi apoi cu iubirea letală: cea faţă de o persoană nouă, apoi dacă treci peste asta, cu iubire faţă de familia pe care ţi-ai întemeiat-o.

Pentru a demonstra cât de diferite sunt aceste două cuvinte, le voi explica în parte. Cum am spus şi mai sus, iubirea este un sentiment pe care îl simţi de când deschizi ochii şi până mori. Poate fi de mai multe feluri: Iubire faţă de prieten/prietenă, soţ/soţie care se referă la faptul că alegi să îţi petregi întreaga viaţă alături de el/ea desigur, dacă va fi să fie, Iubire faţă de părinţi, rude, Iubire faţă de prieteni care se manifestă prin simţul uman de a-i fi aproape cuiva şi a vă oferi ajutor reciproc oricând este nevoie.

Visare, un alt cuvânt care are mai multe înţelesuri. Visezi când dormi, ceea ce înseamnă că mintea ta se eliberează şi face loc altor informaţii. Visezi la un lucru, visezi la un moment, visezi la ceva nou, la o schimbare, să ajungi un om mare... Mai rău e când visezi atunci când trebuie să fi realist...

Când pui la un loc iubirea şi visarea, deja totul se schimbă. Visezi la persoana pe care o iubeşti, reuşeşti să îţi îndeplineşti visul şi totul e perfect. În altă ordine de idei poţi să visezi la persoana pe care o iubeşti, să faci tot posibilul să o ai lângă tine în orice împrejurare, să renunţi la anumite lucruri pentru a putea doar să o vezi şi ea să îţi dea doar speranţe oarbe... În cel mai rău caz, visezi la persoana pe care crezi că o iubeşti dar...visezi şi atât.

Îi mulţumesc Biancăi pentru ideea pe care mi-a oferit-o şi dacă i-a plăcut articolul o invit să-mi mai ofere idei dacă doreşte, deoarece inspiraţia se manifestă la asemenea idei. Deasemenea vă invit şi pe voi, cei care aţi citit articolul să postaţi un cuvânt sau o idee pentru un nou articol.


Visează la momentul potrivit 
şi iubeşte atunci când eşti responsabil!




Gălăgie în cap...

Cristina a răspuns provocării articolului "De unde-mi vin ideile pentru articole", cu următoarea idee: "gălăgie în cap". Simplu, scurt şi la obiect, mi-a oferit o idee excelentă! "Gălăgia în cap" poate fi interpretată în foarte multe moduri dar eu voi aborda doar câteva dintre ele.

Pentru că sunt student, vă spun din propria experienţă că mă întâlnesc foarte des cu această problemă, pot să spun existenţială. E un adevărat dezastru în capul meu când vine vorba de examene, colocvii, teste, parţiale. Când am 3 examene în două zile, când am de învăţat pentru ele echivalentul unui tratat de 1000 de pagini, când timpul îşi bate joc de mine... Când simt că nu mai rezist! Vine şi ziua acelor examene şi observ că dupa zile şi nopţi pierdute, în capul meu e "o gălăgie de informaţii" pe care mi le amintesc când nu trebuie.

Ca alt exemplu pentru ideea Cristinei... Eşti tânăr, te îndrăgosteşti, tot ce e în jurul tău se rezumă la o persoană pe care simţi că ai face totul pentru ea. O idolatrizezi, eşti în stare să îi oferi şi viaţa ta dar ai impresia că acea persoană nici măcar nu ştie că exişti. E o "gălăgie insuportabilă în capul tău" când te gândeşti tot timpul numai la acea persoană, când ai în cap numai scenarii "infiorătoare" cum ar fi ideea că are pe altcineva, sau temerea că îi vei spune că o placi şi te va respinge sau mai rău, temerea că nu o vei mai vedea. "Gălăgie totală" când simţi că e totul pentru tine dar nu poţi face nimic ca acea persoană să fie a ta. Totuşi, la un moment dat îţi dai seama că nu are rost, te linişteşti, îţi faci ordine în gânduri şi mergi mai departe până când dai de altă "iubire" care îţi distruge liniştea.

Termini studiile şi îţi iei viaţa în propriile mâini. Totul merge ca pe roate până când vin greutăţile. Probleme, facturi, lipsuri, certuri, pierderi... Atunci "gălăgia în cap" îşi face cu adevărat efectul şi te distruge. O gălăgie însuportabilă care te face să îţi pierzi minţile, care te face să nu mai fi om şi să uiţi de clipele frumoase. Un dezastru în adevăratul sens al cuvântului! Acea gălăgie pe care nu ţi-o doreşti dar o preiei într-o bună zi deoarece viaţa are şi bune şi rele. Îţi aduci aminte cu drag de "gălăgia din capul tău" atunci când erai la facultate, când te îndrăgosteai, deoarece acea dezordine din mintea ta era pur şi simplu o copilărie faţă de ce te aşteptă viaţa acum.

În final, vreau să îi mulţumesc din nou Cristinei pentru răspunsul la provocare. Doresc să acceptaţi şi voi această provocare şi să-mi lăsaţi în secţiunea de comentarii un cuvânt sau o frază, pentru a-mi da idei de articole şi în acelaşi timp, pentru a fi persoane prezente în articol.


Viaţa este o "gălăgie în cap" dacă nu ai grijă să ţi-o organizezi cum trebuie!


Pentru cel care mi-a scris că sunt retardat...

În articolul precedent "De unde-mi vin ideile pentru articole...", v-am propus să îmi lăsaţi câte un comentariu cu un cuvânt sau o idee de la care să pornesc un articol. Cristina a fost cea care mi-a oferit primul comentariu cu ideea "gălăgie în cap", idee pentru care îi mulţumesc. Mâine la prima oră voi posta un articol care va porni de la această idee. 

Am primit un al doilea comentariu la care doresc să răspund cât mai repede cu acest articol pentru că sunt sigur că acea persoană care se notează "Anonim", abia aşteaptă să vadă dacă voi şterge comentariul sau dacă voi reacţiona. Comentariul este următorul: "Ideea de bază ar fi că eşti retardat". Doresc să îi mulţumesc pentru "apreciere" şi să îi răspund într-un mod "deloc retardat".

În primul rând, vreau să vă ofer definiţia cuvântului "retardat": 
"RETARDÁT, -Ă, retardați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care a rămas în urmă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu s-a dezvoltat normal din punct de vedere intelectual; înapoiat mintal. – V. retarda." (dexonline.ro)
Doresc să diger puţin explicaţia din DEX: "Care a rămas în urmă" - E drept că am rămas în urmă cu anumite lucruri fizice, dar psihice absolut deloc. DEX-ul mai explica: "(Persoană) care nu s-a dezvoltat normal din punct de vedere intelectual; înapoiat mintal" - Sunt o persoană complet normală, pasionată de Horticultură, muzică şi nu în ultimul rând de scris. Îmi place foarte mult să scriu şi să îmi exprim ideile, într-un mod corect şi liber, mai compun câte o poezie (nu sunt expert în asta dar îmi place), mai scriu câte o poveste, etc. 

În al doilea rând, vreau să explic de ce nu sunt retardat,. Am 20 de ani, îndată 21, sunt student în anul II la Horticultură şi sunt şi integralist. Asta înseamnă că am trecut prin 12 ani de şcoală, am luat BAC-ul, am intrat la o facultate, ceea ce înseamnă că nu sunt înapoiat mintal. Am şi permis de conducere de 3 ani şi din câte ştiu, conform legislaţiei o persoană retardată nu are dreptul de a şofa. Sunt implicat în mai multe proiecte la facultate, lucrez la un blog, lucrez în weekend-uri, sunt sociabil şi am pasiuni, ca orice persoană de pe acest Pământ, ceea ce demonstrează că nu sunt retardat, înapoiat mintal, etc. 

În concluzie, sper că am demonstrat clar că sunt o persoană perfect normală. Vreau să îi mulţumesc celui care m-a numit "retardat" pentru că am aflat părerea unei persoane despre mine. Totuşi, aş fi apreciat să mi se spună în faţă acest lucru sau măcar persoana care a postat comentariul să îşi afişeze numele. Deobicei, îmi place să primesc criticile în faţă. Am scris despre critici şi în articolul de aici.

Dacă ai o pasiune, asta nu înseamnă că eşti retardat!

vineri, 18 decembrie 2015

De unde-mi vin ideile pentru articole...

Cineva m-a întrebat astăzi de unde-mi vin ideile pentru articole. Am stat puţin şi m-am gândit la un răspuns şi mi-am dat seama că totul vine de la sine. Când vreau să scriu ceva, pur şi simplu iau laptop-ul în braţe, îmi pun muzică în căşti şi scriu... De exemplu, acum la 21:33 ascult Z.Z. Top şi scriu, scriu despre scris...

Ideile de fiecare dată îmi vin din jurul meu când stau, privesc, analizez şi reţin. Stau pe o bancă afară şi văd o persoană care trece prin faţa mea, o maşina care goneşte pe stradă, un arbore care îmi pare diferit, o piatră sau un nor care mi se pare că are o anumită formă şi tot aşa. Alte idei vin când ascult muzică, când învăţ, când mă trezesc, când mă pun la somn... 

Îmi place să scriu despre tot ce mă înconjoară, despre viaţa mea, despre anumite întâmplări, despre anumite pasiuni. Câteodată mă loveşte inspiraţia şi mai scriu câte o poezie ("Viaţa în acorduri muzicale...", "Revoluţie morală...", "Maşina vieţii...", "O persoană...") ,mai încep câte o poveste ("Am găsit o valiză... O poveste cu mesaj", "Înecat în amintiri..."), mai traduc câte un articol care îmi pare interesant ("17 exemple remarcabile de publicitate") sau pur şi simplu scriu lucruri personale pe care vreau să le împărtăşesc cu voi, cititorii blog-ului.

Poeziile le scriu din propria imaginaţie, din trăiri, din întâmplări, la fel şi poveştile. De exemplu ideea de a scrie poezia "O persoană..." a pornit într-adevăr de la o persoană în care văd ceva ce mă inspiră. 

În concluzie, în articole transcriu realitatea ce mă înconjoară. Încurajez pe oricine să facă acest lucru deoarece e extraordinar! Scrii pur şi simplu ce vrei, ce te doare, ce îţi place sau ce nu îţi place. Am pornit o provocare pe pagina de Facebook a blog-ului pe care o găsiţi aici şi doresc să o pornesc şi pe blog. Aş putea face articole şi cu ideile voastre. 

Aştept în secţiunea de comentarii un cuvânt sau o idee din partea voastră, idee care va da startul unui nou articol. Va fi luată în considerare orice idee sau orice cuvânt.

joi, 17 decembrie 2015

De ce port barbă...

"Halus, de ce porţi barbă?" sau "Halus, când îţi razi barba?" sau "Ce-i cu barba aia la tine Halus?" sunt întrebări care îmi sunt adresate măcar odată la două săptămâni. Ca să lămuresc această mare problemă existenţială, port barbă pentru ca aşa simt că trebuie şi pentru că îmi place foarte mult! Nu există o explicaţie anume dar barba mă face să mă simt mult mai bine, îmi oferă un fel de încredere în mine. 

În altă ordine de idei, o barbă te face mai responsabil. Cei care nu aveţi aceasta plăcere sau viciu, nu ştiţi cât de greu e să fi "barbos". Stai in baie mult mai mult când vine vorba de bărbierit şi iei la rând fiecare fir... Cel mai mult îmi place când mă gândesc si mă "scarpin" in barbă. Sa ştiţi că-mi dă inspiraţie!

În finalul articolului, scurt şi la obiect de data asta, vreau sa răspund la cele trei întrebări:

"Halus, de ce porţi barbă?" - Pentru că îmi place şi pentru că aşa vreau eu. Şi am şi eu o întrebare, două trei:
"De ce porţi păr lung sau scurt?", "De ce fumezi?", "De ce te plimbi cu maşina?", "De ce mergi la cumpărături?"

"Halus, când îţi razi barba?" - "Tu când renunţi la ceea ce-ţi place?"
"Ce-i cu barba aia la tine Halus?" - "Ce-s cu întrebările astea la tine?"







luni, 14 decembrie 2015

Orice...

E 22:33 şi îmi cad ochii în gură de somn. Simt că ceva nu e în regulă aşa că fac un articol despre orice. Poţi face orice altceva în afara somnului chiar dacă acesta este necesar. Putem să facem orice altceva în afara învăţatului dar în acelaşi timp putem învăţa orice. Orice vis devine realitate dar nu orice realitate e un vis. Orice mână întinsă cere dar nu orice mână întinsă primeşte.

Orice... Ce cuvânt simplu dar totuşi cuprinzător şi plin de intensitate. Dacă ai putea face orice, ce ai face? Îţi spun eu... Ai putea face orice altceva. Orice vreme rea aduce veşti, fie ele sau bune dar nu orice vreme bună aduce doar veşti bune. Veştile bune te pot face să crezi orice deşi ştii prea bine că nu e bun să crezi orice.

Orice scriu acum pare o nebunie dar nu scriu orice gând care îmi trece prin minte. Aş putea sa fac orice altceva dar totuşi scriu orice în acest articol. E ciudat să scrii orice când îţi cad ochii în gură. Ştiu foarte bine că orice om obosit doarme daca nu are orice altceva de făcut.

22:45... Ochii se închid tot mai repede şi nu mă lasă să scriu. Închei articolul despre orice!

duminică, 13 decembrie 2015

Prima oară pe scenă...

Am scris acest articol la provocarea Joker Event Club, agenție de servicii filmare, fotografie, sonorizare și lumini, pentru evenimentul tău. Ei m-au provocat, eu am acceptat!

Aprilie 2012 a fost luna în care m-am pregătit intens alături de trupa din care făceam parte "Suit up!". După multe pregătiri, am ajuns în localul în care trebuia să susţinem primul nostru concert şi să ne afirmăm. Vă imaginaţi ce emoţii aveam? Instalasem echipamentele, căblăraia şi aşteptam publicul, ce-i drept cam mic... Pe mine nu m-a deranjat absolut deloc acest lucru.

Începuse concertul, noi cântam cu spor dar nimeni nu ştia ce aveam eu în gând. "4-1, 4-1, 3-0, 0-0-0-0" Asta era în gândul meu, repetam notele pe care trebuie să le exprim cu ajutorul chitării bass. Urma o piesă de la "Jet - Are you gonna be my girl", o piesă foarte grea pentru mine atunci pe care şi acum o mai cânt cu drag. Nu ştiam ce să mă fac... "5-5-5...5-5... 5-0-3-5-3(pe LA)". Aşa am ţinut-o tot concertul fără să-mi dau seama când am terminat lista de piese. 

Cea mai complicată piesă pentru mine la chitară bass era "Evanescense - Bring me to life". Chiar şi acum îmi amintesc veşnica întrebare a tipei de la clape: "Robert... Ai învăţat Bring me to life?". Culmea, la sfârşitul concertului toţi vroiau biss. Le-am oferit desfăşurătorul să aleagă... Ia ghiciţi: "Bring me to life", "Are you gonna be my girl", asta au ales. Emoţiile m-au pătruns, am închis ochii şi am pornit la drum... "5-5-5...".

Atunci am urcat pentru prima oară pe scenă şi am păstrat o fotografie care mie îmi descrie de fiecare dată starea pe care o aveam în timpul concertului. A fost frumos!

Maşina vieţii...

 Bagi cheia dai contact...
Maşina vieţii-uşor porneşte
A-ntâia, ambreaj,
Accelerezi se-opreşte!

Mai dai odată cheie,
Acum îţi reuşeşte!
Porneşti la drum încet
Cum viaţa îţi doreşte.

A doua, a treia, a patra,
Accelerezi cu jale!
A cincea intră greu
Îţi dă speranţe goale.

La prima curbă tu frânezi,
Accelerezi la-doua,
A treia depăşeşti
La a patra nu mai eşti!

Halus Robert - Cristian
13 Decembrie 2015

17 exemple remarcabile de publicitate socială promovate anul acesta...

Un articol pe care mi l-a distribuit un prieten mi-a atras atenţia şi m-a marcat. Am ales să-l traduc şi să-l postez şi pe blogul personal.

O reclamă bine făcută îţi atrage atenţia şi îţi rămâne întipărită în minte o perioadă lungă de timp. Acesta este modul optim de a atrage atenţia oamenilor în legătură cu problemele sociale. Făcându-i pe oameni să se oprească şi să gândească, deasemenea făcându-i să acţioneze, este primul pas pentru apariţia schimbărilor drastice.
Am pus împreună 17 exemple puternice ale publicităţii sociale pe care le-am văzut anul acesta. Multe dintre ele ne-au făcut cu adevărat să ne oprim şi să gândim.

Zidul telefoanelor



Compania din Beijing Ogilvy a creat o campanie care arată ce loc ocupă telefoanele mobile în viaţa noastră.  Sloganul campaniei este: "Cu cât te conectezi mai mult, cu atât mai mult te deconectezi."

Viteza ucide




"Viteza ucide" -acest slogan este folosit excesiv în campaniile de care se ocupă cu siguranţa circulaţiei. Agenţia d epublicitate Western Cape Government a pus in prim-plan această idee prin imaginile de mai sus.


Să rămânem oameni

"Călătoria cu un rucsac mare în spate nu este un motiv de a sta în calea oamenilor."

Compania franceză RATP, cea care se ocupă de transportul în comun din Paris, a pornit o campanie publicitară care încurajează oamenii să se respecte prin imagini comice dar în acelaşi timp într-un spirit de revoltă.


Uite cât de uşor poate fi să tratezi foametea?


Agenţia "TBWA\Hunt\Lascaris (Johannesburg, South Africa)" a creat această campanie publicitară "care îţi rupe inima" care îndeamnă la ajutorarea celor flămânzi.


Opreşte violeţa: Nu conduce sub influenţa alcoolului


Agenţia Braziliană Terremoto Propaganda a creat postere la fel ca acesta cu scopul de a atenţiona oamenii care conduc sub influenţa alcoolului. Au oferit cu adevărat o altă perspectivă acestei probleme grave în societate.


Nimeni nu poate trece mai departe fără să observe...


Acum este o adevărate cale originală de a păstra locurile publice curate. A fost inventată de organizaţia Hubbub din Anglia. Proiectul încurajează fumătorii să voteze o varietate de lucruri punând chiştocul ţigării în containere separate în loc să le arunce pe jos.The project encourages smokers to vote on a variety of topics by putting their cigarette butts in separated containers instead of throwing them on the pavement.


Copilul tău este ceea ce mănâncă


Acest poster a fost creat de agenţia Paim la cererea Brazilian Society of Pediatricians (SPRS). Arată într-un mod foarte clar cum obiceiurile de nutriţie ale mamelor cauzează în viitor probleme afişate de copiii lor.


Niciun copil nu şi-a dorit să ajungă un adult gras


Această reclamă creată de LatinWorks agency (Austin, USA), a vizat rata de creştere a cazurilor de obezitate. Este cu adevărat vizibil cum cum obezitatea poate face oamenii să piardă speranţa de aşi indeplini visele.

Ceea ce arunci în două minute este ceea ce o face pe ea să trăiască 2 zile


Companiile Colgate şi Palmolive au pornit o campanie referitoare la referinţele economice asupra consumului de apă, şi aceasta a fost o lovitură cu un rezultat persuasiv.


Logo-urile brand-urilor au luat o nouă formă



Campania socială creată de Mozambique Fashion Week vorbeşte împotriva hainelor din piele şi blană naturală şi luptă pentru interzicerea utilizării fildeşurilor şi coarnelor de rinocer, cu un rezultat puţin probabil de a opri branconierii. Creatorii campaniei speră ca măcar oamenii să-şi schimbe viziunile.


Gândeşte din ambele părţi


Agenţia Rusă de publicitate Red Pepper utilizează o campanie publicitară specială pentru a incuraja oamenii să fie extrem de atenţi când conduc, mai ales în zilele în care sunt deschise şcolile.

Copilăria se termină atunci când începe munca



Aceste reclame publice au fost create de organizaţia Portugheză APAV. Ei au pus jucării în locul a ceea ce foarte mulţi copii din această lume sunt obligaţi să facă - muncă. Ideea unui ursuleţ de pluş care stă în faţa unei maşini de cusut şi a unui alt personaj animat care curăţă pantofii cuiva lasă o impresie durabilă.

Când vezi ton, imaginează-ţi că-i panda


Agenţia din Singapore Ogilvy & Mather ne forţează să ne gândim sau să ne schimbăm standardele când vine problema uciderii animalelor: Ce ar fi daca am folosi urlsuleţi panda pufoşi şi drăguţi pe care îi măcelărim pentru mâncare, în locul tonului?


Nu vorbi în timp ce conduci



 Mudra Group, o agenţie Indiană de publicitate, a încercat să încurajeze oamenii să fie mult mai atenţi în legătură cu vorbitul la telefon în timpul condusului, prin o serie de postere simple dar cu efect. Este clar că făcând această greşeală poţi ajunge la greşeli ireparabile.


Dând "Like" nu ajuţi



Această reclamă a fost creată de "Singapore-based agency Publicis" pentru a ne aminti că ’activismul’ în reţelele sociale nu au efecte asupra problemelor globale.


Pune-ţi centura. Rămâi în viaţă


Agenţia Canadiană de publicitate SAAQ a produs postere cu sloganul: "Pune-ţi centura. Rămâi în viaţă". O cale simplă dar cu efect pentru a le aduce aminte şoferilor să poarte centură de siguranţă.


Eşti băut? Alege cum ajungi acasă


Această problemă ridicată de serviciul public Islandez, oferă un mesaj puternic cetăţenilor care au obiceiul de a conduce sub influenţa alcoolului: să aleagă cu ce vor să ajungă acasă: un taxi, o maşină de poliţie, o ambulanţă sau... o maşină funerară. Scurt şi la obiect, făcându-te să te opreşti şi să gândeşti.

SURSA: BRIGHT SIDE

vineri, 11 decembrie 2015

Am găsit o valiză... O poveste cu mesaj!

Ţin să specific de la început că această povestioară am scris-o în 2014 şi am mai postat-o pe Wattpad. Vă urez lecturare plăcută!

Am găsit o valiză...

Aşteptând trenul spre o lume nouă, găsesc în sala de aşteptare, pe banca de lângă uşa deschisă frecvent de cei care aspiră la o lume mai bună, o valiză tip diplomat, maro, căptuşită cu piele de cea mai înaltă calitate. Fiind curios din fire, înaintez spre acea ispită, încercând să nu fiu observat de călători.

Ajung la diplomat, dar în momentul în care vreau să pun mâna pe el, sunt întrerupt de un grup de studenţi care doresc să se informeze despre mersul trenurilor probabil. Încerc să evit discuţia deoarece planul meu este altul. Ispita îmi face cu ochiul. Din fericire pentru mine, studenţii sunt francezi şi observă că nu înţeleg limba. Observând că nu au cu cine discuta, mă salută şi probabil îmi mulţumesc, îndepărtându-se de mine cu zâmbetul pe buze.

În sfârşit a venit timpul să capturez marele premiu. Cu ochii în patru şi cu un zâmbet fals, dând impresia că valiza îmi aparţine, pun repede mâna pe ea şi îmi fac drum spre o altă bancă, într-un colţ ferit de lume, pentru a-mi admira captura.

Mă aşez, privesc insistent în toate părţile, mă asigur că nu sunt privit şi deschid diplomatul atât cât să aflu ce îmi oferă. Cu un ochi spre sală şi cu celălalt ochi îndreptat spre ispită, îndepărtez siguranţele parcă din aur şi o deschid. Brusc, totul se întunecă în jurul meu şi o lumină orbitoare ieşită din valiză mă pătrunde. M-am îmbogăţit! BANI!

Din colţurile sălii de aşteptare se aude o voce puternică: "Trenul Inter-Regio 1425 Suceava Nord - Bucureşti ajunge în 3 minute la linia 1". Închid repede diplomatul, îmi strâng bagajele, încerc să maschez premiul şi mă pornesc spre peron.

Cu cât avansez spre ieşire, picioarele îmi tremură, inima în urcă parcă în gât, bagajele se fac tot mai grele şi simt că mă sufoc. Frica mă cuprinde, deoarece am senzaţia că toţi oamenii mă privesc, sala nu se mai termină şi uşa parcă fuge de mine! Simt că înnebunesc! Ce mi-a trebuit mie să pun mâna pe ea?

În sfârşit, ajung în faţa uşii îmbătrânite de vreme şi cu frică să nu fiu prins, neatent la detalii, mă împiedic de pragul uşii şi mă lovesc cu putere de betonul rece. Bagajele, inclusiv diplomatul zboară în toate direcţiile. Acum e momentul să scap de păcate!


Trenul ajunge în gară. Indiferent de durerea pe care o am şi de rănile provocate de căzătură, mă ridic repede şi îmi strâng bagajele, fac valiza uitată şi încerc să mă pierd în mulţime. De frică să nu mă trezesc din nou cu ispita în mâna, îmi fac loc printre călători, urc în tren şi intru grăbit în compartiment. Deodată simt o mâna rece pe spatele meu!

Este un domn care a observat episodul de la uşa gării, venit să-mi returneze diplomatul. Pentru ca să nu bată la ochi, pun mâna pe acel "viciu", îi mulţumesc omului binevoitor şi mă aşez tremurând pe bancheta zgâriată şi învechită a trenului îmbătrânit de vreme. Compartimentul e gol. Acum e momentul să aflu pentru ce alerg şi stau atât de stresat. Dacă nu pot să scap de el, măcar să-l verific. Văd un document în format A4 aşezat frumos peste averea nepreţuită.

Deodată, în compartiment intră un domn înalt, îmbrăcat în costum negru, cămaşă albă, pantofi de o strălucire nemaivăzută care din primul moment începe să mă soarbă din priviri. Ca totul să fie complet, poartă un zâmbet fals, o privire încruntată şi fulgerătoare. Pare că vine din cele mai adâncuri locuri ale iadului. Mă salută cu o voce demonică şi se aşează lângă mine. Mă albesc la faţă, pielea mi se face ca de găină şi încep să tremur cum nu am făcut-o niciodată.

Cu toată frică, reuşesc să cobor ochii spre mâna lui în care ţine un diplomat din piele fină, cu încuietori aurite, la fel ca cel găsit de mine. Ştie oare ceva despre valiza mea? Pun repede geaca peste ea şi încerc să fiu cât mai calm, deşi am impresia că acel obiect s-ar putea să-i aparţină unui prieten sau coleg de-al lui. Dacă îl întreb ceva, s-ar putea să fiu acuzat de furt şi să ajung să am alte probleme.

Evitând să-l privesc pe străin, stau cu gândul la misteriosul document. Sunt sigur că dacă l-aş vedea, aş afla care este destinaţia banilor, mai ales că nu există cale de întoarcere. Uşa compartimentului se deschide brusc şi apare controlorul, un om mic, brunet şi la prima vedere foarte glumeţ. Ne cere biletele şi îl întreabă pe înspăimântătorul individ, în spirit de glumă, cum a obţinut primul milion. Omul începe să râdă în hohote spunându-i controlorului să se apuce de afaceri dacă vrea să afle. Desigur, încerc şi eu să râd, mai mult de frică.

Controlorul dispare din compartiment. Roţile trenului încep să scoată un zgomot înfiorător, de parcă o armată de oameni zgârie o tablă cu unghiile. În geamul din dreapta văd un panou pe care scrie mare Bacău. Aparentul afacerist se ridică, mă mai priveşte odată fulgerător şi se face nevăzut în negura mulţimii.

Acum e momentul să văd ce scrie pe acea hârtie blestemată. Scot foaia, închid diplomatul, mă aşez comod pe bancheta cafenie şi încep să citesc. Ironia sorţii face să intre în compartiment doi poliţişti imbrăcaţi în cunoscutele uniforme albastre, purtând pe cap nelipsitul chipiu. Ascund repede actul şi întorc privirea spre fereastra pătată şi plină de o aşa zisă istorie a călătorilor.

Trenul porneşte cu acelaşi zgomot înfiorător. Curiozitatea mă face să îmi înving teama! Strâng documentul blestemat în mâna şi fug repede în baia trenului ca să-l citesc. Ce să vezi? Erau scrise numai tâmpenii fără rost. Nu găsesc absolut nimic de folos, arunc hârtia şi ies din baia îngustă a trenului. Deodată, ceva îmi sare în ochi pe spatele documentului. Îl ridic şi văd scrise următoarele cuvinte:

"Dragă cititorule, se pare că ai fost foarte atras de necunoscuta şi misterioasa servietă. Ai fost uimit când ai deschis-o şi ai fost atât de lacom încât să ţi-o însuşeşti. Aşa-i că ai tremurat în fiecare minut în care ai ascuns diplomatul? Aşa-i că ai vrut să renunţi de nenumărate ori la el dar nu ai reuşit? Chiar dacă te-ai bucurat de premiul altcuiva, ţi-ai dat seama că ai comis un furt. De acum înainte să nu mai pui mâna pe ce nu-ţi aparţine!

În valiză nu sunt decât nişte hărţii fără valoare, aranjate frumos pentru ochii celor lacomi. În viaţă te poţi bucura cu adevărat doar de munca ta şi de banul muncit. Poţi păstra diplomatul ca amintire sau poţi să-l laşi în următoarea gară. Sunt sigur că tu ţi-ai învăţat lecţia şi îţi recomand să laşi şi pe altcineva să o înveţe."

Totul s-a schimbat brusc! Am rămas complet uimit de lucrurile citite. Nu pot să cred că am fost supus unui asemenea test, de un om pe care nu-l cunosc şi nu cred că-l voi cunoaşte vreodată. Am învăţat că de multe ori curiozitatea te distruge şi te face să nu mai judeci.

La sfârşitul scrisorii observ dată 15 Septembrie 2009. Nu îmi vine să cred! Suntem în 15 Aprilie 2014. Cine ştie câţi oameni au păţit ca mine şi şi-au învăţat lecţia.

Trenul ajunge în Bucureşti. Roţile scot acelaşi zgomot ca deobicei, dar de data asta sunetul este mult mai obişnuit, deoarece sunt liniştit şi cu lecţia învăţată. Cobor din tren, las diplomatul pe banca de lângă uşa sălii de aşteptare şi mă pierd în mulţimea infinită.

Halus Robert - Cristian
Aprilie 2014

joi, 10 decembrie 2015

De ce mă plimb singur câteodată...

Nu ştiu câţi din voi faceţi acest lucru dar eu o fac în fiecare Duminică. E foarte frumos să te plimbi cu cineva, să mai discuţi, să mai râzi, să mai schimbi câte o idee, două trei. Când eşti însoţit totuşi, nu apuci să obesrvi lucrurile din jurul tău. Nu apuci să vezi acel lucru total neimportant care totuşi îţi poate da o idee genială!

Pornesc într-un pas lent, fără să îmi fac planul dinainte. Unde ajung, acolo e perfect! Prima parte a drumului e un mare haos. Stradă principală, tramvaie, maşini, autobuze... Nu pot să-mi aud nici măcar paşii... Prefer să mă retrag din haos aşa că "virez" la dreapta pe prima străduţă. Dupa vreo 50 de paşi, încep să-mi aud gândurile şi să-mi pun întrebări, asemenea unui copil care are milioane de curiozităţi. De ce poarta aceea e galbenă? De ce arborele ăla e înflorit? De ce în stânga nu-s flori şi în dreapta e plin? 

O serie de întrebări poate fără răspuns şi chiar tâmpite, care mă fac totuşi să uit de toate lucrurile rele prin care am trecut săptămâna anterioară. Oare de ce stă bătrânul ăla în poartă şi priveşte în gol? Poate v-aţi întrebat măcar o singură dată... Şi eu mă întrebam înainte să aleg această zi pe care mi-o dedic mie. Acum pot să spun că ştiu de ce stă acolo. Vrea şi el să mai schimbe ambientul, să vadă ceva nou, sa iasă din monotonie, să uite de greutăţi să schimbe poate o vorbă cu o persoană total străină.

De ce se grăbeşte oare şoferul ăsta care mă claxonează şi mă înjură în timp ce traversez strada pe trecerea de pietoni? Oare nu ştie regulile de circulaţie? Eu sunt sigur că le ştie dar e prea grăbit să le ia în considerare... El se grăbeşte pentru că maşina are pedală de acceleraţie care de fiecare dată te îndeamnă să o apeşi tot mai tare. Se grăbeşte pentru că maşina poate să meargă foarte repede... Se grăbeşte pentru că e singur şi vrea să ajungă cât mai repede la cineva... Sunt sigur că nu ştie cum e să te plimbi singur, pe jos, fără muzică, aer condiţionat şi multe alte beneficii ale maşinii.

De ce se învârte albina asta în jurul meu? Vrea să mă înţepe sau pur şi simplu a văzut ceva nou şi pur şi simplu e în recunoaştere? O las în pace şi după ce face două ture în jurul capului meu, pleacă mai departe. Era doar în recunoaştere. Dacă ridicam mâna asupra ei şi o întrerupeam din plimbarea de Duminică sunt sigur că s-ar fi enervat şi mi-ar fi stricat şi ea la rândul ei plimbarea.

De ce cade frunza aia aşa încet? Probabil a ieşit şi ea din rutina zilnică a arborelui în care era ţinută prizonieră şi a pornit la o plimbare lină spre alte locuri...

Suntem dependenţi de informaţie, dar o culegem doar de pe internet. Ni se pare foarte ciudat să mai ieşim la pas fără căşti în urechi, fără să vorbim cu cineva. De ce să facem asta când avem totul la dispoziţie pe un dispozitiv? Am ales această zi de Duminică pentru a ieşi din monotonie. Recomand tuturor această experienţă şi îi asigur că nu le va părea rău.

Criticat...

Cel puţin de 2-3 ori pe săptămână aud câte o critică referitoare la mine. Una din ele pe care o întâlnesc destul de des de când am pornit acest blog este: "Halus! De ce naiba scrii pe blogul ăla? Oricum nu-l citeşte nimeni...". Sunt şi alte critici dar le voi trata la timpul potrivit...

Cu bucurie pot spune că totuşi sunt câteva persoane care îmi citesc blogul şi ţin să le mulţumesc foarte mult pentru asta şi să le încurajez să-mi urmeze exemplul şi să pornească la rândul lor un blog. 

Am observat că totuşi acele persoane care m-au criticat totuşi au vizionat măcar un articol, pentru că "cel care nu ştie, nu critică". Ca să lămuresc acele persoane care mă întreabă, pe acest blog scriu din plăcere. Pur şi simplu mă simt în lumea mea când scriu aici. Într-un articol anterior "De ce scriu..." am tratat pe îndelete acest subiect. Scrisul e o artă care ar trebui să se manifeste în viaţa tuturor. Ceea ce nu poţi spune, poţi scrie!

Vreau să le mulţumesc tuturor celor care mă critică deoarece aceasta este una din plăcerile mele. Când sunt criticat, mă simt foarte bine deoarece îmi observ greşelile şi le îndrept. De fiecare dată o vorbă rea m-a încurajat şi m-a făcut să fiu mult mai puternic. Dacă mi s-a spus că-s prost, am progresat şi am devenit mai puţin prost. Dacă am fost făcut nebun, am mulţumit de fiecare dată deoarece sunt nebun în felul meu, la fel ca orice persoană. Dacă mi s-a spus să mă opresc, de fiecare dată am pornit şi mai tare. Am pornit cu fruntea sus şi am mers mai departe. După cum ştiţi, este o vorbă din popor: "Un şut în fund, un pas înainte.". Aştept de fiecare dată acel şut şi de fiecare dată le mulţumesc celor care mi-l dau. 


miercuri, 9 decembrie 2015

Şi tu râdeai şi nu ştiai...

O piesă ascultată în surdină îmi deschide din nou mintea şi mă îndeamnă să scriu. Aurel Tămaş spunea într-un refren de-al său "Şi tu râdeai şi nu ştiai... Că eu plângeam şi suspinam...". De o vreme chiar mă regăsesc în această piesă şi cred că majoritatea oamenilor au trecut sau vor trece măcar odată prin această experienţă neplăcută. Înainte să continuaţi lecturarea articolului, vă recomand să ascultaţi cu atenţie această piesă:


Se întâmplă de foarte multe ori să cazi în patima dragostei... O patimă mai rea ca orice alt viciu dacă ajungi să devi dependent de ea. Şi, e inevitabil... Clipeşti de două ori şi te vezi îndrăgostit de cineva. Printr-o minune, acea persoană în care vezi totul, are un sentiment reciproc! Ajungi să te deschizi şi să împarţi cele mai profunde sentimente cu ea, care dintr-un foc este totul pentru tine. Simţi că totul este perfect, simţi că ai găsit-o şi că viaţa ta este perfectă...

Te trezeşti în fiecare dimineaţă cu zâmbetul pe buze şi cu mulţumire sufletească pentru că ai cui să-i spui "Buna dimineaţa!". Vorbeşti cu ea în fiecare seară, în timpul zilei, de fiecare dată când ai ocazia şi îi spui că abia aştepţi să ajungi acasă să o revezi şi să o strângi de mână. Are cine să-ţi ureze un simplu "Noapte bună!" în fiecare seară, are cine să-ţi vorbească. Relaţia merge perfect o perioadă lungă de timp şi eşti fericit.

Vine momentul acela: "S-a terminat! Ne despărţim!". Nu primeşti un motiv anume... Cerul îţi cade în cap şi nu mai eşti bun de nimic o perioadă bună de timp. Chiar şi după ceva timp în care poate începi să îţi revi din nostalgica durere, tot îţi aduci aminte de ea. Te gândeşti la fata pe care încă o iubeşti în fiecare zi şi speri ca totul să revină la normaş chiar dacă ştii ca totul s-a terminat.

Strângi din dinţi şi treci peste toate. Cel puţin aşa te minţi singur... Din păcate nu prea ai ce face... Zâmbeşti, scoţi din nou optimismul la suprafaţă şi mergi mai departe. Viaţa îţi oferă multe lucruri frumoase şi nu are rost să te închizi în tine. O asemenea experienţă te face câteodată să devi atât de revoltat încât spui că nu-ţi mai trebuie relaţie dar nu trebuie să fie aşa! Mi-am spus şi eu asta dar mi-am revenit. Oricum, încă sper...

 

Viaţa în acorduri muzicale...

Cu DO major începe viaţa...
Creşti uşor in RE major,
MI îţi e copilarie
FA te schimbă cam uşor
SOL te face-adolescent
LA te face dependent
SI-ul iţi deschide ochii!

Devi adult în DO minor,
RE minor e o problemă...
Ajungi trist in MI minor!
FA minor închide ochii...
SOL minor dezamăgeşte
LA minor în timp descreşte
SI minor te cam loveşte!

Viaţa ta e o comoară,
Astăzi creşte şi coboară
Ca diezul şi bemolul
Care schimbă uşor tonul,
În major e mangâiere,
În minor e neplăcere.

Halus Robert - Cristian
"Viaţa în note muzicale..." - 9 Decembrie 2015

La chitară de exemplu, acordurile majore dau un sentiment de plăcere şi de bucurie, iar acordurile minore te fac să te gândeşti la tristeţe, dezamăgire.



marți, 8 decembrie 2015

Revoluţie morală...

O scurtă poezie postată pe Facebook cu ceva timp în urmă. Am avut aşa o clipă de inspiraţie. Postez şi aici poezia:


Revoluţie morală...
Griji, nevoi şi plictiseală
Amăgire in neştire
Viaţă fără nemurire!
Fără bani şi fără acte,
Fără zeci de mii de fapte!
Nici pasiune, nici plăcere,
Nici prieteni, nici durere!
Zeci de zâmbete amare
Vorbe acre, delăsare!
Un atac din partea vremii,
Frig şi ceaţă 3 DECENII!




MORALA: Gandeşte-te la trecut dacă vrei să schimbi viitorul!


Halus Robert - Cristian
"Revoluţie morală..." - 9 Noiembrie 2015

Amintiri de ieri...

Deobicei, o poveste începe cu "A fost odată ca niciodată...". Povestea mea începe cu... "A fost astăzi". Recomand citirea articolului pe următoarea piesa:




A fost astăzi o zi dar nu ca toate celelalte... Am băut o cafea fierbinte, puţin dulce, în timp ce priveam împrejurimile. Linişte... Pur şi simplu o linişte mormântală... Banca rece îmi dă fiori... Rece ca acel cavou din poeziile lui Bacovia. Văd din stânga o umbră de student cu mâna la ureche, desigur cu un telefon în mână. Cam în aşa ceva ne omorâm noi zilele. Telefoane... "Mâine am examen..." aud de la el şi cam atât deoarece se îndepărtează. Cam asta ne freacă nouă zilele. Examene peste examene, colocvii, teste, care ne strică tot cheful de viaţă câteodată. Ce-i drept, când vezi că-i gata sesiunea şi mai eşti si integralist, după ce dormi vreo trei zile, începi să te bucuri şi să te simţi cu adevărat uşurat.

"Fată! Mâine avem teză! Ai învăţat ceva?" aud două eleve care trec pe lângă mine. Ce frumoase erau vremurile din liceu când aveai câte un test, două sau trei teze, absenţe nenumărate, ore de la 8 la 12,13,14. Ţi se parea greu şi abia aşteptai să scapi. Aveai o grămadă de teme dar când te întrebau ai tăi, tu nu aveai nimic de scris şi învăţat chiar şi cu trei zile înainte de BAC.

Câte amintiri îţi pot trece prin cap în 30 de minute în care pur şi simplu savurezi o cafea... Mi-a plăcut să-mi amintesc câteva frânturi şi să observ câtă linişte poate fi într-o zi friguroasă în care doar eu stau pe banca rece şi îmi beau cafeaua. Si-am pus punct.

O persoană...

O persoană simplă poate,
Sau cu vorbe complicate?
Am gândit de la distanţă,
Din greşeală cu speranţă
Că poate o voi cunoaşte...

Uit persoana ceva zile,
Am în cap numai fosile,
Provocate de probleme,
De examene şi teme!

Mai trec vreo două trei zile,
Vad ceva-n comun... e bine!
O privesc din nou mai bine,
Râde, dar ceva nu ţine...

Sunt tot mai curios din fire
Cine-i oare, de ce-i bine?
Zâmbăreaţă tot mereu...
Oare-o fi vreun vis de-al meu?

Trei acorduri în surdină,
Fac persoana să mai vină
"Să întrebe ce nu-i bine?
Ce vor ăştia de la mine?"

Doua piese-atât au fost...
De acum vorbesc cu-un rost!
Imi zice că par ciudat,
Cam energic, "apucat"!

Mai rămâne-o piesă albă,
Cam nebună zicem noi...
O legăm şi o descriem,
O cântăm doar cum vrem noi.

O cunosc de ceva zile...
E energică din fire,
De încredere o văd
Dar nu pot să mă arăt!

Văd în ea doar lucruri bune,
"Suflet de copil" îi spune!
Fotogenică din fire
Şi glumeaţă în neştire!

Robert Halus - "O persoană..."
8 Decembrie 2015




luni, 7 decembrie 2015

O seară chiar minunată în cămin!

23:25... După o zi destul de plină, am ajuns şi eu în faţa laptop-ului şi pornesc un nou articol, poate cel mai optimist articol posibil.

Dimineaţă, 6:30, telefonul nu mă trezeşte dar altceva mă face să deschid ochii. Un fel de ceas biologic daca pot să-i spun aşa... O durere infernală de măsele! Mă dau jos din pat, iau o pastilă care nu şi-a făcut nici acum efectul. Cobor la aparatul de cafea, beau deja cunoscuta cafea de care vreau să mă las dar care îmi place prea tare, înjur de 3-4 ori măseaua care mă anunţă ca încă e acolo şi plec la facultate.

Pe la 13:20 mă hotărăsc sa merg la stomatolog să văd ce poate să facă. Tot ce mi-a spus a fost: Vino la anu că nu mai avem fonduri! Totuşi îmi dă o listă de pastile şi mă trimite la farmacie. La farmacie primesc mult aşteptatele pastile şi mă întorc la cămin.

Este deja ora 16:25... Ziua e aproape gata. Pe seară sunt invitat la împodobirea bradului, la parterul căminului. Să mă duc sau nu? Durerea asta mă omoară... Stau puţin în pat, mai înjur puţin maseaua care mă anunţă din nou că încă e acolo, iau primul pumn de pastile şi mă hotărăsc să merg totuşi pe seară la parter.

Nu ştiu cum naiba trece timpul dar deja e ora 20:00. Mă îmbrac, mă încalţ şi cobor... De la etajul doi se aude în surdină un colind internaţional... Mai cobor câteva trepte, ajung la parter, deschid uşa şi aud: "Last Christmas I gave you my heart, But the very next day it gave it away...". Văd studenţii din cămin cum pregătesc de zor intrarea şi cântă, discută... Parcă simt că şi durerea se bucură şi mă mai lasă puţin să trăiesc.

Un miros de vin fiert mă îmbie dar mirosul de antibiotice mă opreşte. Totuşi, îmi înec amarul în dulciuri şi în suc! Mă răzbun pe măseaua asta nesimţită care îmi strică starea de bine! Ştiu că mai târziu îmi va părea rău... Încerc să uit de ea...

Porneşte sesiunea de fotografii. Nu am mai făcut de mult atâtea poze... Poze alături de persoanele pe care nu le cunosc de mult timp dar totuşi mă înţeleg destul de bine cu ele. Fotografii mai puţin serioase, dar pline de viaţă! Imagini care peste ani îmi vor aminti că am fost student şi că viaţa a trecut dar clipele frumoase au rămas întipărite în fotografii şi în minte!

23:51... Stau în pat dupa ce am mai luat una din pastile, mă concentrez asupra nesuferitei măsele care se răzbună pe mine dar totuşi sunt mulţumit pentru că am avut o seara minunată! Le mulţumesc tuturor!

De ce nu dorm la ora 2:16...

Da... Este 2:16 şi încă nu dorm. Nu pot să fac asta când văd cât de scurtă e o zi din viaţă. Medicul ne spune să dormim cel puţin 8 ore pe zi pentru o viaţă şi un corp sănătos...

M-am trezit de dimineaţă la ora 10:00, am băut veşnica şi aromata cafea şi am mai scris un articol. Am mers până în oraş şi până m-am întors s-a făcut ora 13:30. Am mâncat, am mai scris câte ceva, m-am mai odihnit puţin aşa ca în ziua mea liberă, ziua de Duminica. Ceasul deja îmi indica ora 16:05. Din două mişcări m-am îmbrăcat şi am ieşit pe uşa căminului deoarece la 16:30 trebuia să ajung undeva. Am ajuns, am mai aşteptat vreo 15 minute, am rezolvat problema şi m-am pornit spre staţia de tramvai.

Afară un frig şi o ceaţă de-ţi era mai mare dragul să stai pe loc. Trecuseră deja 25 de minute şi mijlocul de transport nu mai venea. La 17:03 minute s-a întamplat minunea! A venit tramvaiul 7!

Ce cald şi frumos era în 7... Nici nu mai auzeam zgomotul infernal al motorului probabil mai vechi decât şinele. Am suportat zgomotul cam 10 minute până când visul frumos s-a terminat deoarece a trebuit să cobor la Unirea. Acolo am asteptat din nou tramvaiul exact 12 minute...

La 17:25 urc in tramvaiul 13 şi ascult din nou "Balada motorului electric" timp de 20 de minute, până la Agronomie. Am ascultat acest "mixaj" timp de 20 de minute. Deja era 6 fară 15... Zburaseră 8 ore fără să le simt macar.

În 5 minute am ajuns în cameră, am mâncat şi m-am mai odihnit puţin. La 20:30 a trebuit să plec la o şedinţă care a ţinut până la ora 22:50. Am urcat uşor scările, am mai stat de vorbă şi am ajuns în camera pe la 00:20. Deja Duminica era gata! Cât m-am mai învârtit puţin s-a facut ora 1:30, m-am băgat în pat şi am mai frunzărit puţin internetul. S-a făcut ora 2:16 şi am început să scriu acest articol.

Ziua mea liberă s-a dus la fel de repede ca scrierea acestor cuvinte pe blog. Au trecut 16 ore de când m-am trezit şi deja trebuie să dorm. La ora 7 mă trezesc deci, deja am ratat acele 8 ore de somn recomandate. Nu e scurta o zi din viaţa asta la fel de scurtă? Clipeşti de câteva ori şi ţi-a fugit ziua din faţă!

Simt că nu am făcut destule lucruri Duminica asta dar, fapta e consumată deoarece deja am intrat în ziua de Luni şi am mai mult timp scurt pe care sa-l valorific. Exact 30 de minute au trecut de la inceperea articolului. Nu au trecut repede?

duminică, 6 decembrie 2015

Plictiseală în acorduri de chitară...

18:37... Mă plictisesc! Pun mâna pe chitară şi lovesc din întâmplare 3 acorduri... Un Sib, un Fa# şi un La major. Îmi aduce aminte de o piesă dar nu ştiu exact care. Mai scriu puţin în articol poate, între timp reuşesc să îmi amintesc... Îmi place să cânt la chitară... Mă face să mă relaxez şi să uit pentru câteva momente de problemele cotidiene.

Ştiu! Hotel California de la Eagles... Asta era piesa! O cânt în continuare si mai scriu după. Ascult-o şi tu în timp ce citeşti articolul.


A fost tare frumosă piesa... Welcome to the hotel California... 3 acorduri mi-au fost de ajuns să pot să cânt o piesă întreagă. Pentru câteva minute am fost în lumea mea, doar eu şi chitara. O ciupitură din LAm îmi dă startul la altă piesă... Acoustic Medley de la In Flames... L-am învăţat şi pe ăsta acum vreo 3 ani.



A fost minunat! Iar am intrat puţin în lumea mea. Ce frumos e să închizi ochii şi să laşi degetele să lucreze. Mi-a trecut complet plictiseala şi mi-a venit cheful de cântat. Mi-a venit o altă idee... Acum parcă îl aud pe Emeric Imre: "Şi te iubesc cu milă şi cu groază! Tot ce-i al tău mi se cuvine mie..." O cânt şi pe asta şi închei articolul pentru că trebuie să cânt. Totul e "Nebun de alb"!


De ce scriu...

Au trecut 4 ore si 25 de minute de la ultimul articol si totusi inspiratia pentru scris se manifesta. Scriu pentru ca imi place si pentru ca reusesc sa ma exprim mult mai usor prin aceasta activitate. Ma simt eliberat de fiecare data cand astern cateva cuvinte pe aceasta pagina.

E frumos sa scrii, e frumos sa te exprimi, e minunat sa dai frau liber imaginatiei si sa pornesti cateodata un articol fara sa ai pic de inspiratie. Inspiratia iti vine in timp ce apesi pe literele tastaturii...

 Zilele trecute am fost anuntat de o alta platforma de blogging ca am implinit 6 ani de cand le sunt alaturi desi prima mea postare a fost facut acum aproximativ 5 ani pe 30 Iunie 2010. In 6 ani, am trecut prin nenumarate nise, nenumarate bloguri... Urmarindu-mi blogurile inca active, pot vedea cum gandeam inainte. Sa stiti ca e minunat sa vezi cum erai in trecut.

Dupa cum spuneam, prima mea postare a fost facuta in 2010 pe primul meu blog: FOTOCALATORII. Imi salutam viitorii cititori si le impartaseam pasiunile mele, impreuna cu ce voi scrie pe acel blog. La acea varsta, cam pe la 15 ani ma plictiseam foarte repede si in 2011 am lasat balta blogul cu un numar destul de mic de articole.

In 10 Aprilie 2011 am dat startul unui nou blog, poate cel mai longeviv blog al meu: Supravietuitor in tara ta... Acest blog inca ma face sa ma intorc pe paginile lui si sa scriu cate un articol. Acolo scriu despre problemele natiunii sau despre ce ma deranjeaza pe mine la aceasta tara. Scriu mai rar pe acel blog dar totusi scriu. Prima mea postare de acolo a fost: Te uita cum ninge-n aprilie! Prima mea poezie... Va invit sa dati click pe titlu si sa o cititi. 

In luna Mai din 2014 incepusem sa ma gandesc la lucrarea de atestat de la liceu. Intre timp, un prieten imi povestise despre Paulownia. Am studiat putin acest arbore si brusc am devenit interesat de el. Ca lucrare de atestat am dat drumul blogului Totul despre Paulownia. Am studiat si inca studiez acesti arbori care sunt cu adevarat impresionanti. Acest blog este destul de vizitat zilnic. Din pacate, acolo nu pot posta des deoarece este o lucrare care necesita timp si informare pentru a putea fi corecta. Odata cu dezvoltarea blogului se dezvolta si arborii mei Paulownia. Cum apar modificari la arbori, apar si articole noi pe acel blog.

In 21 Februarie 2015 am dat drumul unui alt blog: Floraria de pe net. Am scris cateva articole dar m-am oprit deoarece doresc ca acel blog sa devina unul de specialitate. Dupa ce invat mai multe despre Floricultura, voi continua acel blog. Nefiind bine pregatit inca in acest domeniu, am ales sa ma opresc deoarece nu vreau sa introduc cititorii in eroare cu informatii gresite.

Vineri, 4 Decembrie 2015 am deschis portile acestui blog: Blogu' lu' Halus. Aici imi pot exprima gandurile, bucuriile, durerile, povestile, poeziile fara sa fiu afectat de vreun factor. Scriu tot ce-mi trece prin cap... Scriu despre mine... Simplu! 

Dupa atatia ani in care am scris diferite articole, observ ca imi place sa scriu. Scriu pentru ca scrisul ma defineste. Scriu pentru ca mi-e usor. In 46 de minute am scris acest articol. A trecut foarte repede timpul si am mai asternut cateva cuvinte. A FOST USOR!



Si a venit Duminica...

Duminica ora 10. Cafeaua aceea despre care am scris in celelalte articole e bauta deja. Cred ca voi mai bea una sa am curaj sa-mi incep ziua. Astazi mi-a fost prea greu sa-mi fac singur elixirul diminetii si am trisat luandu-l de la aparat. A fost slaba rau!

Nu destul de treaz, incep ziua care sunt sigur ca va fi perfecta! Asa eram sigur si ieri dimineata... Nu a fost asa... Inspiratia nu prea da roade dimineata asta... Poate o gura de aer proaspat si rece imi va reimprospata memoria si ma va face sa imi gasesc cuvintele, sau ma va face sa stranut, sa tusesc si sa ma imbolnavesc din nou. Stiu ca vorbesc mult cateodata, sau chiar prea des, dar imi place sa fac asta. Asta-s eu... 

Plimbarea de aseara urmata de ceva treaba, si de o cafea mi-a dat un chef ordinar de somn. Am adormit cu laptop-ul in brate... Am avut noroc ca nu l-am gasit imprastiat prin camera. Astern vorbe neinsemnate dimineata asta... Nu stiu de ce dar simt ca trebuie sa o fac! Ies si acum la o plimbare, poate mai vad ceva despre care sa scriu...

Indata e ora 12 si Duminica e gata. Incerc sa profit de ea cat de mult pot. Pun laptop-ul deoparte si fug! O zi frumoasa!